Biserici din București translatate în anii 1980 - 1989


În deceniul nouă al secolului trecut, în special Bucureștiul, dar și alte orașe din România, au fost supuse demolărilor, datorită megalomaniei lui N. Ceaușescu, de a crea construcții noi care să îi reprezinte epoca. În urma acestor demolări s-au pierdut biserici, mănăstiri, clădiri de patrimoniu și alte obiective cultural-istorice.

Inginerul  constructor Eugeniu Iordăchescu (n. 9 noiembrie 1929 – d. 5 ianuarie 2019) a conceput și coordonat metoda de translatare pe șine a unor clădiri și biserici, salvând astfel un număr de opt biserici din București de la demolare. Dintre acestea, astăzi vă prezint Biserica Olari și Biserica Buna Vestire - Schitul Maicilor, primele biserici din București salvate de la demolare prin translatare.


Biserica Buna Vestire - Schitul Maicilor


Demolarea ansamblului monahal Schitul Maicilor
Sursa foto: bucurestiulmeudrag.ro


A fost parte a unui ansamblu mănăstiresc, construit în secolul al XVIII-lea la poalele Dealului Spirii. Schitul este ctitoria doamnei Tatiana Hagi Dina, ca mulțumire adusa lui Dumnezeu după eliberarea din robia la otomani. Pentru a face loc Casei Poporului, biserica a fost translatată în anul 1982 în spatele blocurilor de pe Bd. Unirii, în str. Mitropolit Antim Ivireanul, chiliile și restul ansamblului monahal fiind demolate. Aceasta a fost prima biserică din lume translatată pe șine, pe o distanță de aproximativ 245 m.


Biserica Buna Vestire - Schitul Maicilor astăzi




Biserica Olari


Biserica Olari in timpul translatării
Sursa foto: Fototeca Ortodoxiei Românești


Una din vechile biserici ale Bucureștiului, construită în anul 1758 în locul unde își desfășurau activitatea meșteșugarii și negustorii de oale.

Fiind în pericol de a fi demolată la începutul anilor ’80, când a fost sistematizată Calea Moșilor, aceasta a fost translatată în spatele blocurilor, pe o distanță de 80 m, operațiunea având loc în două etape, în 22 septembrie 1982 și în 5 decembrie 1983, fiind resfințită și redată cultului în anul următor.

Fotografii ale Bisericii Olari astăzi - ascunsă în spatele blocului construit pe vechiul loc al bisericii.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog