Hotelul Cișmigiu
Situat la intersecția Bulevardului Regina Elisabeta cu strada Ion Brezoianu, construit în 1912 s-a numit inițial Palace Hotel. Arhitectul clădirii a fost Arghir Culina, structura de rezistență fiind concepută de inginerul Nicolae Nacu Pissiota. Familia Pissiota a deținut hotelul până la naționalizarea din 1948, când i-a fost schimbat și numele în Hotel Cișmigiu, iar la parterul clădirii funcționa berăria Gambrinus.
În perioada 1990-1995 clădirea a funcționat ca și cămin pentru studenții de la Academia de Teatru și Film, fiind închisă în anul 1995 datorită deteriorării.
Cumpărat de către firma spaniola Hercesa în anul 2005, clădirea este restaurată și astfel Hotelul Cișmigiu, clasificat la 4 stele este redeschis în anul 2012.
Comentarii
Trimiteți un comentariu