Postări populare de pe acest blog
Palatul Elisabeta Inițial a fost construit ca reședință particulară pentru Principesa Elisabeta a României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care a locuit aici până în anul 1944, când l-a cedat Regelui Mihai I și Reginei-Mamă Elena, care au locuit aici până la abdicarea din anul 1947. Regele Mihai a revenit aici în anul 2001, palatul redevenind reședința familiei regale și locul de desfășurare a întâlnirilor publice și evenimentelor organizate de către familia regală. Palatul a fost construit în termen de un an de către arhitectul Corneliu Marcu și îmbină stilurile brâncovenesc și maur. L-am vizitat cu ocazia ''Expoziției Regale Palatul Elisabeta'', ce se află în desfășurare din luna iulie și până în data de 7 septembrie, putând fi vizitată în zilele de vi...
Casa Dissescu La intersecția Căii Victoriei cu strada General Gheorghe Manu, la sfârșitul secolului XIX a fost construită această casă de către familia Lahovary, trecând în posesia familiei Plagino, apoi în cea a juristului Constantin G. Dissescu, senator, deputat și ministru. Acesta o cumpără în 1910 și timp de doi ani la cererea sa, imobilul trece prin lucrări de restaurare sub îndrumarea arhitecților Grigore Cerchez și Clavel, ajungând în forma sa actuală. Sunt îmbinate stilul românesc și cel brâncovenesc (loggia dinspre Calea Victoriei), intrarea din curte, pe latura dinspre strada General Gheorghe Manu are la etaj trei arcade sprijinite pe coloane ce au caneluri unite prin balustrade sculptate în piatră. În prezent casa este sed...
La multi ani cu sanatate! Belsug si realizari.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru urarile de anul nou. La randul nostru va uram la fel, un an mai bun, mai calm, cu mai multe impliniri!
ȘtergereTransmite-le si parintilor aceleasi urari de bine!
Cu drag, Liviu